Doar daca

De fapt am inteles.
Am inteles ca sunt un om bun, pentru ca asa simt nu pentru ca mi-e frica de vreo judecata.
Nu mi-e frica de nimic pe lumea asta decat de un singur lucru. De a supravietui copilului meu.

In rest totul este masura conditionarii mele de care sunt inca prea legata ca s-o rup, este indolenta mea care ma impiedica sa ma schimb, sa devin eu, nu ei, cei care m-au crescut.

Am inteles ca nu e nimic rau in nimic. Dar daca vreau poate sa fie mai bine, de fapt poate sa fie perfect. Fericirea exista si nu depinde de nimic din exteriorul meu, ci doar de mine. Si nu e efemera, ci e continua si nu trebuie sa fim ingeri sa fim fericiti, trebuie sa fim noi.

Noi, asta, pe care nu il intelege nimeni. Unii il pun pe seama educatiei si instruirii, cum am facut-o si eu mult timp, altii pe seama mediului in care am crescut, altii pe seama determinarii genetice sau a grupului social si altii de care nici nu s-ar merita mentionat pe seama nivelului de trai.
Noi inseamna sa intelegem odata pt totdeauna ca suntem cea mai perfecta manifestare a noasta din toate posibile. Nu pricepeti? Meditati la fraza asta

Ce ma seaca acum, este ca desi am inteles, inca ma mai rup in conflicte cu tot universul meu tangent.Cand ar trebui sa inteleg ca daca eu accept ca sunt cel mai puternic factor de influenta din jurul meu, nu ma mai poate atinge nimic, nu ma mai poate neferici nimic, nu ma poate diviza nimic pentru ca eu, eu, pot alege sa fiu fericita, multumita si puternica, ca nu este trecutul care vb in mine, ca nu sunt reactiile reflex, ca sunt doar eu, senina, inteleapta si rabdatoare cu oamenii si cu lucrurile care nu au trecut acest pas evolutiv si doar incearca, niste muste,
intr-un borcan, sa bazaie si sa se lovesca de peretii mei, care sunt ermetici.

Nu va mai doriti atat sa fiti furnici, sau muste. Incercati sa fiti ca voi, este mai frumos si mai interesant, mai intens si mai durabil ca orice orgasm, fizic sau intelectual, ca orice recunoastere sau admiratie. Este absolut perfect.