Lene estivala

Nu am mai scris, am trait prin weekenduri, restul fiind o rutina animata de inertia jobului.
Am fost in Vama, o gura de oxigen pe care am consumat-o in stilul propriu, apa, soare vartejuri de muzica, letting go..
Ca de obicei nu inteleg ce are lumea cu locul asta; mie mi se pare evident de ce te duci acolo, ce ti se poate intampla si nu sufar niciodata de asteptari botzite..
Anul trecut ma luptam cu Oli si Cri sa ii scot din Mamaia si sa ii duc in Vama..anul asta dupa ce au ajuns acolo(respectand ca de obicei echipa de nebuni care se apuca de planuri la miezul noptii), nu stiau cum sa se intoarca mai repede..
Stand pe terasa la El Comandante,tolaniti pe perne si admirand o Mare Neagra curata si limpede, intelegand ritmul vietii printre sezlonguri si cabane de lemn ca un caine vagabond..savurand un somn pe plita demential, sus la cherhanaua impletita si cu hublouri, nu a mai contat pestriteala oamenilor, mucurile de pe plaja,nu am vazut fitzele si nu mi-am cautat echilibrul..
M-am simtit dezbracata de formalisme si artificii, mi-am golit capul de pleava urbana, m-am dezlantuit in mine si inafara mea.
Despre bikeri si Predeal mai tarziu, cand voi ajunge sa descarc si niste poze..
Mi-a fost bine sa aflu ca inca mai pot, inca mai simt si inca nu m-a cotropit burghezeala celor 30 de ani care imi bat in geam..ca ma pot simti in largul meu in Vama asa cum m-am simtit in Londra ..eu aceeasi..aceea..