Drumul 3 - Onsala

Am avut destula indolenta sa nu merg pana la capatul problemei si sa descopar de ce nu am mai putut scrie un rand pe blog. Pana in dimineata asta. In incercarea de a reveni la un orar mai putin vampiric (ma culc la 4 dimineata, ma trezesc la 6 ii fac cafeaua, il trimit la joaca, si apoi dorm iar pana la 12), iau de exemplu un prieten blogger si ma apuc sa scriu.
Drumul spre Onsala in noaptea aia a fost ultimul si cel mai chinuitor segment, 191 de km; dupa mica euforie cu intrarea in Suedia, calatoritul pe o autostrada plina de zapada in miezul noptii, obositi si murdari nu avea nimic eliberator. Cumva creierul meu nu gasea resurse sa priceapa ca gata, asta e fata draga, ajunsesi in noua ta tara. El vroia caldurica si somn si abia inregistra periferic autostrada alba, serpuitoare, ce urmarea fidel coasta, lasand sa se vada pe alocuri bucati de mare inghetata bocna. Mai sus au inceput stancile. Si nu se mai sfarsea.Dupa Helsingborg a urmat Ängelholm, casa lui Koenigsegg.Apoi Halmstad, Varberg, langa Varberg la 15 km, era Tvååker unde urma sa locuim noi temporar, for the record, la mama naibii de Ängelholm, 120 km de naveta pentru Oli. Apoi Onsala.Inca 45 de km si eram in Göteborg.
Dar ne-am oprit. Am intrat intr-un ceea ce mi s-a parut mie a fi un sat foarte mare si alb, plin de zapada, unde casele, (mai apoi obsesia mea suedeza), erau parca cernute dintr-o sita printre copaci.
Desenate, cu albul lor imaculat si toate aprope din lemn,cu ornamente de Craciun specific nordice (lumanarile acelea in V si stele mari agatate in ferestre luminate desigur), am avut iar aceeasi senzatie de intrare intr-un taram de basm pe care mi-a oferit-o in decembrie 2008 frumusetea sub ninsoare a Hafnarfjörður-lui .
Onsala,unde am fost oaspeti un weekend, e o comunitate luxoasa, pe marginea marii, cu proprietati ametitoare si chirii pe masura, cu vecini foarte implicati, ceea ce nu m-a mirat avand in vedere ca eram nas in nas cu toti, neexistand garduri si suedezii avand aversiune maxima pentru acoperit ferestrele, cu ..orice, practic.
Baietii clar stiu sa construiasca, ma gandeam eu, privind diversitatea de stiluri care totusi reusea sa aiba unitate datorita unor trasaturi comune, ca bun gust, materiale de calitate, grija la detalii, dragostea pentru lemn si sticla si culoarea alb, cel putin acolo in Onsala si numarul de ferestre care de care mai largi, oferind cu generozitate detalii de interior. Am invatat ulterior ca albul insemna recent, pentru ca o casa mai veche, din anii 60, este acoperita nu cu lemn ci cu caramida, de toate nuantele dar mai toate in aceeasi dimensiune dreptunghiulara.
Hotarat ca o sa imi placa aici, si o sa imi placa acest popor care construieste ata de dragut, decent si interesant, cu micile lui extravagante.
Am simtit o liniste noua urcand in suflet, o liniste imprumutata din neclintirea exterioara pe care aveam sa o intalnesc peste tot.
Urmatoarea oprire, casa noastra pentru o luna, mica garsoniera de la ferma lui Johannes, in Tvååker.