" L U P T A C M C !!!!!!!! "

Am fost la meci!!!
Primul meu meci de basket feminin,dintr-o competitie europeana, mai exact FIBA Eurocup, la Targoviste, intre ale noastre ca bradele, MCM Municipal Targoviste si Dynamo Kursk, 75-57.Cu inca o victorie in deplasare, ne vedem in semifinale.
Nu stiam la ce sa ma astept. Cu fular portocaliu la gat, m-am intalnit cu Georgi mai devreme sa ocupam locuri, dar cu 50 de minute inainte de primul fluier, parcarile si tribunele erau deja pline. Cu greu am gasit niste locuri, apoi am realizat ca am fost norocoase, pentru ca inainte cu 2-3 minute de inceperea meciului si scarile de acces erau acoperite ordonat de sus pana jos de targovisteni.
Atmosfera mi-a creat minute bune fiori pe sira spinarii. Atata energie dezlantuita, atat entuziasm si solidaritate, ceva prea putin tipic pentru damboviteni mi-au dublat bataile inimii. Ni s-au impartit baloane zgomotoase, portocalii, desigur. Nu am avut la mine aparatul si mi-a parut rau mai ales cand galeria a arborat o pancarda care a acoperit toata tribuna cu culorile echipei si sloganul "Ready for war"; baietii erau bine pregatiti, cu o intraga fanfara si tot felul de inscriptii in romana si rusa - asta chiar m-a surprins.
In coltul unde am stat era cosul rusoaicelor care se incalzeau aparent neperturbate de vacarmul orange. Mi s-au parut mai inalte decat ale noastre si mai calme, cel putin nimereau mai multe cosuri, unele de la distante spectaculoase, pe cand ale noastre mai ratau.
Comentatorul ne explica ce trebuie sa nu facem, chiar nu stiam chestia cu fluierele - ha ha ceva atat de logic si ne indemna sa ne incurajam echipa pentru a castiga la cel putin 20 de puncte diferenta.
Baietii insa isi faceau datoria cu zel si numele fiecarei jucatoare era primit cu tot sufletul si tot suportul vocal si instrumental.
Un delir total. Mi-a placut de noi, ca nu i-am huiduit la prezentare, dar nici nu s-a aplaudat.
Acum, boboaca de mine, avea o dilema; cum se incurajeaza echipa? Se urla la atac sau se urla mai tare la aparare? la loviturile libere se tipa sau se face liniste?
Cum insa galeria dadea startul, am cantat cam tot ce stiam cu ei, desi de cele mai multe ori nu intelegeam versurile dar stiam bucata, si am vazut ca se scanda si la loviturile libere, si exact ca la circ, rapaiau baloanele si palmele ca inainte de o saritura la trapez.
De huiduit nu prea se huiduia, nu cat mi-as fi dorit eu, dar la cateva decizii contestate ale arbitrilor s-a incalzit sala si spre sfarsit orice atac al rusoaicelor se lovea de un buhuuu ...ce mi-a placut!!!
Am vazut ce inseamna presiunea suprterilor, le-am vazut pe rusoaice indoind spinarea sub strigatele noastre, la fiecare fault si nu ne-au menajat..
Am jucat mai bine, dar asa cum vazusem la inceput, am ratat mai mult; diferenta putea fi lejer peste 20. Preferata mea, pitic, cum i-am zis tot meciul, a fost nr 7, cea mai mica de inaltime, Anne, care pica sub doi colosi si iesea de sub ei tot cu mingea in mana;m-a impresionat cat de determinata era si cum tragea dupa ea toata echipa.
Sala aceea mica de la Polivalenta era toata numai suflet si tipa si scancea la fiecare cos si la fiecare greseala a fetelor; mare branza nu stiam eu despre ele sau despre acest sport, dar era de ajuns sa traiesc acolo, langa ele,sa strig si sa ma agit,sa le transmit ca toti din jurul meu entuziasmul si incurajarile.
Stiam ca asemenea performanta nu a avut nicio echipa romaneasca de basket si mai stiam ca sovieticele au avut mereu monopol in Europa de Est.
In marea aceea de portocaliu, mi-am dat seama ca e usor sa visezi, e usor sa speri la mai mult; toti copiii aia te faceau sa crezi ca e posibil sa ajungi la stele.
Pentru cine a trait in Targoviste este evidenta uimirea mea. Noi nu am avut de ce sa fim solidari si sa traim pentru niste culori, ale noastre proprii, nu ale Bucurestiului sau ale altui oras, pentru ca nu am avut asemenea performante cu un club local, de niciun fel; a mai fost odata ca niciodata Chindia in liga 1 dar a trecut prea mult timp..
Am trecut de la agonie la extaz pe masura ce pe tabela scorul facea lupinguri, dar am plecat acasa in aceeasi stare de exaltare,gandindu-ma ca daca ne calificam si in semifinale,voi fi acolo.